În viața mea nu a existat o singură femeie-model, ci un întreg cerc de lumină care m-a ridicat, m-a format și m-a învățat cum se trăiește cu inimă deschisă.
Mama a fost prima care mi-a dat curaj. Cu blândețea ei, a știut să-mi întindă aripile atunci când poate aș fi rămas ținută pe loc. Ea m-a împins, fără presiune, spre lumea artei, lăsându-mă să-mi urmez drumul și să-mi descopăr vocea creativă.
Ala, prietena și verișoara mea, a fost mereu o sursă de inspirație. Avea felul acela jucăuș, cald, de a spune exact ce trebuie, exact când trebuie. Știa lucruri pe care eu încă le căutam și nu m-a făcut niciodată să mă simt mai puțin — dimpotrivă, m-a făcut să cresc.
Mătușa Maria a fost omul care m-a atins cel mai direct în suflet. M-a ascultat când tăcerea mă durea, mi-a pus pansament peste răni pe care nici nu știam să le numesc și m-a ocrotit fără să ceară ceva în schimb. Abia mai târziu am înțeles că și ea avea nevoie de aceeași ocrotire.
Iar Bunica Ecaterina, deși nu am cunoscut-o, trăiește pentru mine ca un simbol al rezistenței și al bunătății. Talentul ei pentru meșteșuguri, puterea ei în vremuri grele și generozitatea pe care o purta pentru toți au rămas ca o moștenire invizibilă, dar foarte vie.
Toate aceste femei m-au modelat. M-au învățat să fiu blândă, dar puternică; creativă, dar ancorată; sensibilă, dar curajoasă. Ele sunt parte din povestea mea și din felul în care aleg, azi, să țin și eu alte femei în brațe.
Fotografii realizate de Felicia Simion în atelierul Ars Ana din București.