Women holding women - Women Holding Women

Bine ai venit în comunitatea Women Holding Women – locul unde fiecare femeie este încurajată să fie autentică, să se exprime liber și să-și redescopere resursele creative. Aici, poveștile noastre devin surse de sprijin, inspirație și putere. Împreună simțim, creăm, (ne) vindecăm, râdem, plângem, trăim și ne regăsim. Forța noastră stă în comunitate – o plasă de siguranță construită din curajul de a fi una pentru cealaltă.

They are the ones who hold up the sky when the ground begins to shake – Iryna Stepanova

I am a Ukrainian.

Over the past four years, the word WOMAN has come to mean something deeper to me — courage, resilience, love, and unwavering support.

First and foremost, I think of the women in my family: my mother, my aunt, my grandmothers… Lately, I often find myself thinking about my great-grandmothers, whose lives were marked by war, revolution, Holodomor, and Stalinist repression. Back then, no one spoke of depression, burnout, or well-being — and yet, they endured. They survived. They passed on not only life, but strength and dignity.

I’ve also been incredibly lucky to have true friends — women I’ve known since school. Even though we now live in different countries, their love and support are always with me.

Citește mai mult
Femeile din viața mea au fost o grădină care se schimbă odată cu anotimpurile, învățându-mă să cresc în feluri neașteptate – Anca A.

Când mă gândesc la femeile care m-au format, văd reflecția mea într-o fereastră, peste care se suprapun crengile copacilor, ca și cum viața mea și prezența lor ar fi țesute în același peisaj.
Femeile din viața mea au fost o grădină care se schimbă odată cu anotimpurile, învățându-mă să cresc în feluri neașteptate.

Unele au fost copaci înalți, oferindu-mi umbră, altele furtuni care mi-au adâncit rădăcinile. Unele au venit ca ploaia blândă, vindecând ce se ofilise, iar altele flori sălbatice, efemere, dar lăsând culoare în memoria mea.

De la ele am învățat că puterea poate fi tăcută și că iubirea ia multe forme: o masă caldă, un cuvânt de încurajare, o tăcere împărtășită, o mână așezată ușor pe spatele meu când lumea părea greu de purtat. Am crescut prin tandrețea lor și prin limitele lor, prin ceea ce au putut să ofere și prin ceea ce nu au putut.

Mame, bunici, mentore, prietene, străine, fiecare a lăsat o urmă: o scânteie de claritate, un moment de adevăr, o sămânță de curaj, o amintire că ne ridicăm mai puternice atunci când cineva crede în noi. Poveștile lor, râsul și reziliența lor au conturat cine sunt. Grija lor, oferită cu blândețe sau imperfect, m-a ajutat să devin cineva care poate să aleagă propriul drum.

Citește mai mult
Femeia cea mai frumoasă – Irina Bujor

Femeia cea mai frumoasă din viața mea este o femeie tare curajoasă. Florentina Bujor este o femeie care a reușit să transforme o viață plină de distanță, durere și sărăcie emoțională și financiară, într-o viață plină de bogăție.

Este fata care a fost trimisă de acasă la șase ani, de la viața la sat trimisă la oraș ca să învețe, plângând în fiecare zi pentru părinții ei și pentru iubirea și atenția pe care n-a primit-o niciodată. Este adolescenta care la 16 ani s-a mutat la încă 130 de km distanță de părinții ei ca să facă o școală postliceală sanitară pentru a avea un viitor asigurat. Este tânăra care s-a dus fără să ezite la alți 200 de km distanță când a primit un loc de muncă.

Ce o face specială în ochii mei? Felul în care a ales să răspundă în fața acestor circumstanțe. Florentina (atunci) Anastasiu este tânăra care a rămas mereu iubitoare și plină de viață.

Este o persoană care a fost mereu în afara standardelor societății și și-a făcut întotdeauna propria viață: a avut părul scurt într-o societate în care femeile erau frumoase „doar cu păr lung”, este femeia care și-a făcut șuvițe de toate culorile când societatea nu făcea decât să pună pe toată lumea într-un șablon și este femeia care nu doar că a muncit, dar s-a și distrat infinit de mult cu fiecare prilej creat.

Decepții în dragoste, prietenii cu final dureros și un regim comunist aspru asupra vieții au fost o fărâmă din cele trăite de Florentina… iar prin toate astea ea nu a încetat vreodată să zâmbească, să iubească și să fie generoasă.

Citește mai mulT
Ancorele mele sunt femeile din viața mea – mama, sora, prietenele – Cris Pîrvu

Aș putea spune simplu:
Ancorele mele sunt femeile din viața mea – mama, sora, prietenele.
Iar rolurile mele în lume s-au născut din ancorarea în ele: fiică, soră, prietenă. Adaug „profesoară”.

Au fost prietenele. Multe, multe, multe.
„De circumstanță”, mi-a spus cineva cândva, puțin malițios.
Dar nu. Fiecare a avut un rol în viața mea. Fiecare a lăsat urme fine, dar decisive.
Astăzi sunt puține, dar la fel de prețioase.

Și au fost – sunt – femeile care m-au marcat nu pentru că au mutat munții din loc pentru mine, ci prin acele lucruri mici, dar esențiale, venite exact la momentul potrivit.

Sophie, de exemplu.
După un an de lucru împreună, mi-a acordat cu o naturalețe absolută încrederea de a coordona echipa profesorilor de franceză cu obiective specifice, la Universitatea Sun Yat-sen (China). Eram singura româncă într-o echipă franco-chineză. În general, respiram greu. A fost primul moment după mult timp în care m-am simțit ușoară ca un fulg.

Apoi sunt prietenele mele mai „în vârstă” – acele minuni blânde care nu m-au privit niciodată cu superioritatea vârstei, cu condescendență sau maternaj. Suntem prietene crescute din afinități, din proiectele făcute împreună, din călătorii, din râsete în cascadă, din confesiuni.

Citește mai mult
M-au învățat să fiu blândă, dar puternică; creativă, dar ancorată; sensibilă, dar curajoasă – Natalia Vîrlan

În viața mea nu a existat o singură femeie-model, ci un întreg cerc de lumină care m-a ridicat, m-a format și m-a învățat cum se trăiește cu inimă deschisă.

Mama a fost prima care mi-a dat curaj. Cu blândețea ei, a știut să-mi întindă aripile atunci când poate aș fi rămas ținută pe loc. Ea m-a împins, fără presiune, spre lumea artei, lăsându-mă să-mi urmez drumul și să-mi descopăr vocea creativă.

Ala, prietena și verișoara mea, a fost mereu o sursă de inspirație. Avea felul acela jucăuș, cald, de a spune exact ce trebuie, exact când trebuie. Știa lucruri pe care eu încă le căutam și nu m-a făcut niciodată să mă simt mai puțin — dimpotrivă, m-a făcut să cresc.

Mătușa Maria a fost omul care m-a atins cel mai direct în suflet. M-a ascultat când tăcerea mă durea, mi-a pus pansament peste răni pe care nici nu știam să le numesc și m-a ocrotit fără să ceară ceva în schimb. Abia mai târziu am înțeles că și ea avea nevoie de aceeași ocrotire.

Citește mai mulT
I know that much of the strength and confidence I carry through life is something I inherited from her. I still feel her love – Oksana Grynyshyna

One of the most important women in my life was my grandmother Vera.

I feel like she’s always been in my life. My parents were students when I was born and lived with my grandparents at the time. But when I was eight months old, my father decided to continue his studies at the military academy. So they had to move to another city, and my grandmother insisted on leaving me with her. Frankly, she was the best and the safest person to leave a small child with. Thus, it turned out that the memories of my first three years of life are mostly connected with my grandmother. And they are wonderful.

I think she was the kindest person I know. She always treated everyone around her with love, and this did not only apply to her family and loved ones. Even though her own life was not easy, she always tried to help everyone she could. And always did it with a smile. She was so good at connecting with people that we joked she could even chat with a lamppost.

I feel very lucky to have had her by my side for so many years of my life and that I got to know her not only as a child. I am grateful that I had time to talk with her, laugh with her, and listen to stories from her life. Yet it still feels like it wasn’t enough. I needed more – so much more.

Citește mai mult
Nu am surori în viață, dar am avut. Despre ele vreau să vă scriu – Ileana Costache

Nu am surori în viață, dar am avut. Despre ele vreau să va scriu. În mod obișnuit ne gândim ca ne formează sau ne susțin doar oamenii pe care-i întâlnim, dar nu e doar așa. Uneori, ca în cazul meu, te formează și cei ce au fost înaintea ta. Și eu cred că imaginația e la fel de importantă ca și faptele reale. Cu un an înainte să vin pe lume, am avut o soră. S-a născut prematur și a plecat înainte sa cunoască anotimpurile. Iarna următoare m-am născut și eu. La 11 ani distanță după, am mai avut o soră, pe ea am cunoscut-o foarte puțin. Dar o țin minte. Și ea a plecat înainte sa cunoască anotimpurile vieții. Poate de aceea am ales sa scriu despre asta, despre faptul ca atunci când mă plimb, citesc sau fac lucruri banale, mă gândesc ce mi-ar spune ele dacă ar vorbi. Fac exerciții de felul acesta și când privesc norii. Îi privesc des și pe cei pufoși care îmi pare ca aduc ocrotire, dar și pe cei întunecati, amenințători. În felul acesta mă ajută prin absența lor, mă determină sa fiu uimită de mine sau de lume. Cumva, compensatoriu.

Spun că mă influențează pentru că, prin lume, mi-am cautat surorile în prietene. Uneori le-am găsit, alteori nu. Am rămas așa desperecheate. Surorile mele sunt ferestre spre oamenii pe care nu îi mai văd, aceia ce au rămas doar istorii. Dar și spre viața de zi cu zi. Și, de câte ori e cineva care îmi amintește acest sentiment de fratrie, trăiesc un moment de grație. Surorile mele sunt nevăzute, dar pentru mine tot sunt.

Citește mai mult
Mama a fost prima femeie pe care am privit-o ca pe un continent – Sonia Ciupitu

Mama a fost prima femeie pe care am privit-o ca pe un continent.
Solidă, organizată, un fel de nord stabil în jurul căruia se ordona casa, timpul, viața.
Nu era blândă în cuvinte, ci în gesturi mici: într-o farfurie pusă la timp, într-un pat bine făcut, într-o grijă pe care o simțeai mai mult decât o vedeai.

Copil fiind, am crescut în lumina ei puternică, încercând mereu
să fiu curată, potrivită, „în regulă”.
Nu pentru că ea mi-ar fi cerut perfecțiunea,
ci pentru că așa înțelegeam eu iubirea ei: prin ceea ce făceam, nu prin cine eram.

Mai târziu, am învățat să o privesc altfel.
Să văd femeia din spatele rolului,
femeia crescută într-o lume în care vulnerabilitatea era pericol,
iar controlul, singura formă de siguranță.
O femeie care a dus mult și a tăcut des,
care a făcut tot ce a știut, cu ceea ce a avut.

Citește mai mult
Relațiile dintre femei sunt terenurile pe care se întâmplă cele mai multe lucruri importante: vindecare, rușine, încredere, creștere – Ioana Barbara Tănase

Femeile din viața mea au fost, de cele mai multe ori, cele care m-au modelat. Au fost adăpost, sprijin, direcție. Au apărut când trebuia, chiar și atunci când eu nu știam ce să mai fac sau nu mai puteam. Unele au rămas ani întregi, altele doar câteva săptămâni sau câteva conversații. Dar fiecare a lăsat o urmă.

De la Iulia Marin, o jurnalistă formidabilă care n-a mai putut duce lupta cu viața, am învățat că fragilitatea și curajul pot coexista. Că poți să te bați cu mintea ta în fiecare zi și, totuși, să rămâi aproape de adevăr. Curajul ei mă urmărește și acum. Uneori cred că de la ea am învățat mai mult despre vulnerabilitate și verticalitate decât din orice carte. Iar promisiunea spusă doar în gând, că o să ajung în Pamir cu motocicleta și o să ascult Heaven up There pentru ea, a rămas unul dintre puținele lucruri la care țin cu dinții.

Mama rămâne absența prezentă. Un gol care nu s-a închis, dar care m-a format mai mult decât tot restul la un loc. Dorul de ea e constant, de douăzeci și șase de ani, și se simte în moduri în care nici eu nu-mi mai dau seama uneori. A stat în spatele multor alegeri, frici și, desigur, traume, chiar dacă n-a mai fost aici să vadă nimic.

Paula, geamăna mea. O relație pe care n-o poți compara cu nimic altceva. Același început, două vieți diferite. Ne iubim, ne certăm, ne oglindim. Dar există un fel de structură între noi care nu se rupe, indiferent câte distanțe sau diferențe apar.

Citește mai mult
Femeile din viața mea mă susțin cu iubire și cu blândețe chiar și atunci când mi-e greu să fiu – Valentina Bâcu

Femeile din viața mea îmi sunt surori. Mulți ani, am umblat ținându-ne de mână. Peste tot împreună. Eu și surorile mele. Una mai mare și una mai mică, între ele mereu eu. De mică, am învățat că totul se împarte la trei: portocala, tableta de ciocolată, fotoliul din care am privit primele filme cu subtitrare, camera, masa pentru teme, iubirea părinților, grija, durerea, rușinea, tăcerea.

Fără să știm să le numim, am învățat devreme ce fim empatice și solidare. Într-o lume agresivă și privată de multe libertăți, noi ne exersam zilnic libertatea de a visa la realități mai luminoase, chiar și atunci când frigul, întunericul și foamea deveneau chinuitoare și umilitoare sau, mai târziu, când certurile în casă luaseră locul vorbitului în șoaptă.

De mama mea mă leagă viața. Și dovada cea mai mare că o persoană poate fi devotată pe viață unei alte persoane, chiar și atunci când iubirea se făcea mică în fața zgomotului. Nu înțelegeam atunci cum pot să-și facă rău două persoane care se iubesc. Mulți ani i-am contestat mamei decizia de a rămâne fidelă unei singure realități. Dar o făcea cu grația cu care purta o rochie elegantă și pantofi cu toc. În lipsa ei, îi probam adesea rochiile, ne machiam cu creionul dermatograf verde și visam să fim femei libere și puternice. În vremuri haotice, ea ne-a fost busolă și mă simt acasă în preajma ei și acum.

Citește mai mult
Avea o blândețe care nu se impunea, dar care, fără să-și propună, așeza lucrurile în jurul ei – Ana Gurduza

Când sunt întrebată despre o femeie importantă în viața mea, gândul îmi trece printr-un șir de figuri care m-au însoțit de-a lungul anilor. Am admirat femei din cărți, din istorie, din lumi în care ajungeam doar citind, scriitoare, poete, inventatoare care au deschis drumuri pe care eu doar le urmăream. Fiecare dintre ele mi-a lăsat câte un semn, o direcție, o formă de a privi lumea.

Dar dintre toate, bunica mea a rămas cea mai prezentă. Avea o blândețe care nu se impunea, dar care, fără să-și propună, așeza lucrurile în jurul ei. Știa să împace oameni, să liniștească animale cu o simplitate firească. Când mergea la oraș se întorcea de fiecare dată cu un dar, cu gestul de a fi fost cu gândul la mine. Mă lua de mână și mă plimba prin sat cu o mândrie discretă, ca și cum tot ce era important era legătura dintre noi două. În serile de iarnă, la lumânare, îmi cosea hăinuțe și mici lucruri pentru păpuși, arătându-mi, fără mari lecții, ce înseamnă atenția, răbdarea și bucuria lucrurilor simple.

Citește mai mult